Hoteluri de top in Rhodos unde trebuie sa mergi
Legenda spune ca Zeus, cel mai mare dintre zei, cand impartea pamantul copiilor lui, a uitat de Helios – zeul soarelui. Acesta, insa, a zarit o insula acoperita de ape in partea de est a Marii Egee si i-a spus parintelui sau ca si-o doreste in stapanire.
Zeus a fost de acord si a scos pamantul din ape, oferind insula lui Helios. Intr-o zi, pe cand zeul isi incalzea teritoriul cu razele sale, a vazut o nimfa pe nume Rhodon, de care s-a indragostit. Astfel, a luat-o de sotie si a botezat insula in cinstea frumusetii sale: Rodos, adica insula trandafirilor.
Paseste si tu pe urmele legendelor grecesti, viziteaza cele mai frumoase locuri din insula Rodos si bucura-te de plajele fine si peisajele de vis de pe aceasta insula colorata si autentica. Noi ti-am pregatit o lista cu cele mai bune hoteluri din Rhodos, asa ca tot ce mai ai de facut este sa alegi optiunea preferata si sa-ti faci bagajul pentru vacanta!
-
Despre insula Rodos
-
Cum ajungi pe insula?
-
Care este cea mai buna perioada de vizitare?
-
Ce poti vizita?
-
-
Cele mai bune hoteluri din Rodos
-
Hoteluri cu plaja privata
-
Hoteluri cu piscina
-
Hoteluri Rodos all inclusive
-
Hoteluri on a budget
-
-
Hoteluri in functie de numarul de stele
-
Hoteluri de 3 stele
-
Hoteluri de 4 stele
-
Hoteluri Rhodos 5 stele
-
-
Hoteluri pentru fiecare tip de turist
-
Hoteluri pentru cupluri
-
Hoteluri pentru seniori
-
Hoteluri pentru familii
-
Hoteluri pentru iubitorii de animale si natura
-
Despre insula Rodos
Cum ajungi pe insula?
Ai trei optiuni prin care poti ajunge pe frumoasa insula Rodos, si anume:
-
cu masina: este o varianta buna daca nu te grabesti, caci ai aproximativ 1500 de kilometri de parcurs din Romania. Vei tranzita Bulgaria, Turcia si Grecia si vei merge si cu feribotul pe parcursul celor aproximativ 26-28 de ore.
-
cu autocarul: in cadrul ofertelor de sejur.
-
cu avionul: cea mai rapida si simpla varianta, existand si zboruri directe din Romania, cu o durata de aproximativ 2 ore.
Care este cea mai buna perioada de vizitare?
Adevarul este ca mai tot anul te poti bucura de o vacanta pe cinste. Beneficiind de o clima mediteraneana, temperatura pe insula Rodos este placuta, cu veri insorite si ierni blande. Astfel, oricand te poti distra in aceasta regiune.
Primavara e perioada optima pentru drumetii si trasee istorice, vara este perfecta pentru plaja si surf, toamna este ideala pentru cei care vor o vacanta linistita, iar sezonul rece este numai bun de plimbari si stat la terase.
Ce poti vizita?
-
Orasul medieval din Rhodos – un caleidoscop de bastioane, piatete, porti, fantani si case vechi care te ghideaza prin cele 24 de secole de istorie. Include:
-
Palatul Marelui Maestru (sec al XIV-lea)
-
Strada Cavalerilor, ce te poarta de-a lungul hanurilor spre Piata Muzeului
-
Muzeul Arheologic, Muzeul Bizantin
-
-
Ruinele Colosului din Rhodos – una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. A fost ridicata in anul 280 si avea peste 30 de metri inaltime. Se afla la intrarea in portul Mandraki.
-
Orasul antic din Rhodos: Ialyssos. Fondat in 408 i.Hr. si ridicat pe fostele ruine ale templelor lui Zeus, Atena si Apollo. Cuprinde moschee, stadion si teatru antic, piatete, ziduri si stradute inguste, Muzeul Arheologic, Palatul Marilor Stapani si Turnul Orologiului.
-
Kamiros, un alt oras medieval, marturie a istoriei Cavalerilor Templieri.
-
Lindos – locul cu cea mai frumoasa panorama asupra marii, tipic grecesc, cu biserici albe, taverne si stradute pietruite.
Acropolele din Lindos (sec al VI-lea i.Hr.) -
Kalithea – oraselul modern, plin de turisti si facilitati de cazare. Atractiile principale sunt baile romane si plaja Faliraki. Pentru o experienta autentica, se poate vizita satul traditional Koskinou.
-
Valea Fluturilor din localitatea Petaloudes.
Cele mai bune hoteluri din Rodos
Hoteluri cu plaja privata
O varianta inedita, dar destinata exclusiv adultilor, este hotelul Port Royal Villas & Spa, din regiunea Kolymbia. Facilitatea dispune de restaurante si baruri, terase si gradini, piscina luminata noaptea si incalzita, jacuzzi, plaja privata, centru SPA, iar un rau artificial si incadrat de pietre serpuieste elegant de-a lungul complexului de bungalow-uri. Acestea sunt spatioase si moderne, beneficiind de baie privata cu dus sau cada cu hidromasaj, balcon sau terasa, mini bar si o gramada de alte facilitati pentru un sejur de 5 stele!
Hoteluri cu piscina
Princess Andriana Resort & Spa din Lindos este alegerea noastra pentru iubitorii de apa. Complexul dispune de piscine exterioare imense cu adancime graduala, fantani arteziene cu muzica si lumini, plaja Kiotari la 150 de metri distanta, 4 restaurante, 5 baruri, un centru Spa si piscine private in cadrul camerelor honeymoon, superior si executive suites. Astfel, distractia este garantata, iar modalitatile de a petrece timpul liber sunt numeroase. Printre acestea, se numara: tenis, sauna, masaj, biliard, surf, canoe, minigolf si echitatie.
Hoteluri Rodos all inclusive
Un complex premium de 5*, destinat exclusiv adultilor si cu regim all inclusive, este Mayia Exclusive Resort & Spa. Situat in Lindos, hotelul dispune de plaja privata, restaurant select, piscine interioare si exterioare, centru spa, magazine si un centru de fitness. Gama de activitati este variata, incluzand tenis, sauna, masaj, sporturi nautice, club de noapte si concerte. Restaurantul pune la dispozitia clientilor variate feluri de mancare, sortimente multiple de ceai si cafea, bauturi alcoolice si o selectie de vinuri de soi. De asemenea, cinele tematice si cursurile de gatit cu siguranta vor fi pe placul oricarui gurmand! Pentru o experienta senzoriala completa, clientii pot participa chiar si la sedinte de yoga.
Hoteluri on a budget
Recomandarea noastra de top pentru o cazare ieftina, nepretentioasa, dar echipata cu tot ceea ce trebuie si cu proprietari foarte amabili si prietenosi este Hotel Lyristis Studios din Kalithea. Situat la 500 de metri de plaja si de centrul statiunii Faliraki, cu statie de autobuz la 150 de metri distanta, hotelul este ideal pentru familii tinere si cupluri dornice de drumetii si vacante pe cont propriu. Camerele dispun de aer conditionat, balcon, mini bar si facilitati pentru bebelusi. Gradina, piscina exterioara, magazinele si spatiul de joaca pentru copii vor tine plictiseala la distanta. Adultii se pot relaxa jucand biliard sau pescuind.
Hoteluri in functie de numarul de stele
Hoteluri de 3 stele
Simplu, dar frumos amenajat, curat si beneficiind de o piscina exterioara generoasa, Hotel Stavros Melathron din Kalithea este o cazare de 3* castigatoare pentru categoria sa! Situat la 350 de metri de o plaja privata, la 200 de metri de plaja din Koskinou si la 100 de metri de statia de autobuz, hotelul este ideal pentru un sejur economic. Camerele dispun de balcoane si zone cu bucatarie utilata, aer conditionat si bai private. Un complex de taverne, baruri si magazine se afla la doar 50 de metri de hotel, iar centrul orasului Rhodos este la mai putin de 10 minute de mers cu masina. Internetul si parcarea sunt gratuite.
Hoteluri de 4 stele
Un complex imens de gradini, piscine si plaja privata, situat la 3 km de orasul Faliraki, Hotel Grecotel Lux Me Rhodos este perfect pentru o vacanta in familie si nu numai. Adultii se pot relaxa la centrul de Spa, iar copiii se pot distra in camerele si spatiile de joaca special amenajate. Exista multiple posibilitati de petrecere a timpului liber, printre care: sporturi de apa, inchirieri de biciclete, tenis, darts, biliard, volei, aerobic, hidrobiciclete si multe altele. Fiecare camera include aer conditionat, balcon sau terasa, seif, frigider si baie privata. Deliciile gastronomice se gasesc la tot pasul, complexul dispunand de patiserie, ciocolaterie, creperie, gelaterie, o sala unde se pot degusta vinuri alese, cafenea, 3 baruri si 5 restaurante.
Hoteluri Rhodos 5 stele
Una dintre cele mai frumoase cazari de pe lista noastra este Atrium Prestige Thalasso Spa Resort & Villas, din Lindos. Dupa cum spune si numele, este un resort luxos pentru clientii exigenti, care isi doresc o vacanta linistita si relaxanta. Panorama superba asupra Marii Mediterane, piscina infinita, centrul SPA, restaurantele exclusive, camerele cu tavane pictate manual si baile private cu ferestre panoramice asigura clientilor experienta de 5 stele pe care o merita. Hotelul este perfect pentru evenimente, cupluri si familii, copiii si persoanele cu dizabilitati beneficiind, de asemenea, de servicii speciale incluse. Restaurantele cu specific italian, grecesc sau asiatic vor asigura satisfacerea oricarei pofte gastronomice, iar la sosire toti clientii sunt intampinati cu vin si fructe proaspete.
Hoteluri pentru fiecare tip de turist
Hoteluri pentru cupluri
Propunerea noastra pentru cupluri se afla intr-o zona izolata si plina de farmec local, cu privelisti romantice asupra marii si a coastelor mediteraneene – Mitsis Lindos Resort & Spa. Construit in stil traditional, pe multiple niveluri, si destinat exclusiv adultilor, hotelul dispune de infinity pool, plaja privata, piscina exterioara cu hidromasaj, restaurante, sala de sport si un centru Spa. Micul dejun in camera, momentele de relaxare in jacuzzi, serile cu cina tematica si plimbarile sub clar de luna vor bifa cu siguranta dorintele oricarui romantic.
Hoteluri pentru seniori
Hotelul Apollo Beach 4* din Kalithea este ideal pentru seniori! Dispune de gradini si alei umbrite, piscina exterioara cu apa dulce si piscina interioara incalzita, care functioneaza tot anul. Hotelul este amplasat direct pe o plaja fina, fara pietre, centrul orasului Faliraki se afla la aproximativ 10 minute de mers pe jos, iar o statie de autobuz aflata la 150 de metri face legatura directa cu centrul orasului Rodos. Camerele sunt simple si echipate cu tot ce trebuie, au aer conditionat si dispun de multa lumina naturala, fiecare avand balcon spatios cu vedere la mare. Fumatul este interzis in tot complexul, iar accesul in camerele superioare se face cu ajutorul liftului. La restaurant se poate pregati mancare de regim, iar in incinta hotelului se poate solicita consult medical de specialitate.
Hoteluri pentru familii
Un complex imens situat pe plaja Kiotari din Lindos, Rodos Princess Beach este excelent pentru o vacanta in familie. Piscina exterioara si interioara, camere cu balcon sau terasa, sauna, restaurante si baruri, centru Spa, minigolf, plaja privata, sporturi nautice, concerte, facilitati pentru copii… Gasesti de toate aici! Sa mai mentionam si regimul all inclusive? Exista chiar si un restaurant pentru copii, cu programe de divertisment special concepute. Clientii isi pot petrece timpul liber in foarte multe moduri, precum ciclism, tras cu arcul, tururi ghidate, evenimente de seara, sauna, canoe, echitatie, snorkelling si multe alte surprize pregatite de o echipa de entertainment.
Hoteluri pentru iubitorii de animale si natura
Situat la malul marii, de-a lungul plajei Faliraki, Hotelul Pegasos Deluxe Beach este singurul din aceasta lista care accepta, la cerere, animale de companie. Plaja privata, piscina exterioara, spatiile verzi sunt tot atatea motive pentru un sejur plin de relaxare. Fiecare camera este spatioasa, izolata fonic, cu balcon cu vedere spre mare sau munte. Activitatile includ tenis, volei, seri cu muzica live, pescuit, spa, echitatie si o multime de sporturi de apa. Copiii sunt, de asemenea, bineveniti, hotelul punand la dispozitie un club pentru cei mici, spatii de joaca indoor si outdoor si meniuri pentru copii. Izvoarele termale din Kalithea se afla la 4 minute de mers cu masina, iar Valea Fluturilor este la o distanta de jumatate de ora.
Tu ce hotel din Rhodos ai ales pentru urmatoarea vacanta? Grabeste-te si profita de ofertele Tez Tour, pentru a avea parte de cea mai frumoasa experienta greceasca.